AMINTIRILE UNUI MEDIC DE ŢARĂ

de ILIE NEACŞU

DOCTORUL

Are mersul legănat, ca de marinar, cu paşi fermi pe coverta unui vas în derivă, cu opintiri provocate de un resort invizibil. Este jovial, comunicativ, pus pe vorbe şi poante în doi peri, ca un Moromete veritabil, maestru în arta disimulării, pentru că vine din Deliormanul lui Zaharia Stancu şi Marin Preda. Ironia sa subtilă, inteligentă şi chiar verbul îmbăţoşat şi gălăgios reprezintă platoşa, care-i protejează sensibilitatea şi iubirea de oameni ori nevoia de dialog fin, ferit de banal şi de convenţional plictisitor.

Doctorul Ilie Neacşu a ales să stăpânească cei şapte munţi ai feciorilor Vrâncioaiei şi să vindece rănile moldovenilor de pe piciorul de plai şi gura de rai de pe Valea Putnei. Este o legendă vie, de pe plaiurile Mioriţei, de la Garoafa, Vizantea, Străoane şi Vidra, până la Boldeşti, Bârseşti şi... Nistoreşti, şi până spre Lepşa şi Soveja. Este vraciul cu vorbă caldă şi încurajatoare, la care vin bolnavii... ca la Maglavid, cum îmi spuneau doi bătrânei, soţ şi soţie, pe care i-am luat în maşina mea în drum spre Vidra de Vrancea, la prietenul meu, dr. Neacşu.

Acolo, la Vidra, în fiecare dimineaţă, doctorul Neacşu face o plimbare prin livada sa cu meri, peri, caişi şi pruni, cărora le cunoaşte întreaga biografie genetică, se abate şi pe la cei 44 de stupi, ca să le dea bineţe harnicelor albine, trece prin grădina cu flori, un rai în miniatură, peste care... domneşte Măriuca, soţia sa, profesoară de franceză, şi apoi, cu bateriile încărcate, se îndreaptă spre Cabinetul medical de Radiologie, cu aparatele lui sofisticate, unde îl aşteaptă pacienţii.

Sensibil şi instruit, deschis spre frumuseţile naturii generoase de pe malurile Putnei, molcom şi blând ca dealurile Nărujei, doctorul Ilie Neacşu ascunde sub vorba sa moromeţiană un suflet sensibil, deschis şi spre suferinţele semenilor.

L-am văzut pe veselul, exuberantul, jovialul doctor plângând, după o noapte de nesomn, pentru că descoperise o tumoare malignă şi nu ştia cum să-i comunice unui pacient, sănătos până atunci, că mai are doar puţine zile de trăit.

Când atâţia părinţi sunt bătuţi, părăsiţi prin azile ori chiar omorâţi, înţeleptul doctor Neacşu şi-a adus lângă el, la Vidra de Vrancea, pe tatăl şi pe mama sa, peste 95 de ani fiecare, şi le-a prelungit viaţa cu grija şi dragostea sa, chiar dacă tuşa Tinca şi ‘nea Costică Neacşu duceau dorul casei şi vecinilor de la Secara de Teleorman.

Doctorul Ilie Neacşu n-a cochetat cu secera şi ciocanul unei ideologii, pe care a repudiat-o, şi a avut verticalitatea aparent deşuchiată a unui Don Quijote, care n-a crezut niciodată în utopia şi ipocrizia roşie şi a avut tăria de a nu se lăsa acaparat de speranţe deşarte. După Revoluţia din Decembrie 1989, a simţit că destinul său profesional şi civic se împleteşte armonios cu vocaţia de om politic. Ani de zile, a fost liderul de necontestat al politicii liberale de pe Valea Putnei şi de pe munţii feciorilor Vrâncioaiei, iar ascensiunea sa politică a avut sprijinul şi girul succesului profesional, de medic de excepţie, farmecul personal şi un mod firesc, necontrafăcut, deloc populist, de a se apropia de oameni, de oamenii simpli, mai ales. Toate aceste calităţi i-ar fi putut zgândări amorul propriu dar dr. Ilie Neacşu are convingeri ferme iar bunul simţ, dublat de o moralitate pe măsură, l-a ferit de tentaţia puterii şi comportament ciocoiesc.

Rareori îşi dezvăluie un fel de agresivitate latentă, când condamnă violent prostia, demagogia sforăitoare, suficienţa şi lăcomia, mascate de o eleganţă de Operetă şi de carnaval, a îmbogăţiţilor peste noapte şi a miliardarilor de carton. Nonşalanţa, cu care a renunţat mereu la un loc meritat, pe poziţii eligibile, în alegerile parlamentare, dezvăluie o altă latură a echilibrului său sufletesc, a inteligenţei şi mişcărilor bine temperate în decizii, care să-i schimbe viaţa lui şi a familiei sale.

Generos şi cu simţul umorului, a acceptat un rol de... locomotivă electorală pentru candidaţi fără... priză, şi o poziţie de... iepure electoral, ca la antrenamentele pe pistele auto şi pe velodroame.

Mai în fiecare vară, îşi încarcă bateriile şi se reculege în liniştea chiliilor modeste ale călugărilor de pe la mănăstirile Bucovinei, ascultând dangătul tânguios al clopotelor, limpezindu-şi gândurile în ritmul calm şi cald al sunetelor de toacă de lemn, care anunţă vecernia.

Când este foarte trist, se retrage în camera lui de la parter şi ascultă modulaţii de contrapunct baroc, pe pedale grave de orgă din Concertul Brandenburgic nr. 3 de Johann Sebastian Bach, care îi aduc linişte şi împăcare sufletească. Alteori, nostalgic şi cu dor de uliţele copilăriei din Secara, doctorul Ilie Neacşu vibrează mai optimist pe sincopele năvalnice, învăluitoare şi imprevizibile ale cântecului teleormănean al unui confrate, medic şi rapsod, Liviu Vasilică.

Dumitru ANGHEL