GARA CU TREI LINII

de OMA STĂNESCU

PREFAŢĂ

Romanul Gara cu trei linii al scriitoarei Oma Stănescu este un altă filă din cartea propriei existenţe, atât de zbuciumată, dar şi plină de peripeţii, care de care mai amuzante sau mai triste. Interesant este faptul că numele protagonistei nu este dezvăluit, dar, de fapt, nici nu este necesar. Oricât ar fi de răsunător, numele reprezintă doar o parte a identităţii cuiva, nu întregul. Cu toate acestea, fără a face mare caz, numele, pe care pruncul îl primeşte la botez, nu este ales la întâmplare, el conţinând mesajul codat al destinului adultului în devenire. Gara cu trei linii, este o altă carte de succes a Omei Stănescu, cea care a experimentat, pe parcursul anilor, diferite moduri de trăire spirituală, căutând răspunsuri existenţiale la întrebările care îi răsunau zilnic în minte.

Acţiunea se desfăşoară în oraşul Brăila, urbea care a adoptat-o cu braţele deschise, dăruindu-i nenumărate clipe de fericire, extaz şi dezamăgire. Amalgamul de sentimente se contopeşte cu rutina zilnică, un du-te-vino fără oprire, o pendulare veşnică între bucurie şi tristeţe, între iubire şi ură. Protagonista atinge nivel după nivel spiritual, experimentând tot ce se poate experimenta, asemenea celui care e hotărât să-şi trăiască viaţa cu intensitate, ca şi cum azi ar fi ultima clipă, iar mâine ar trece într-o altă dimensiune. Nu ar vrea să regrete că a pierdut ceva, aşa că, se lasă condusă de raţiunea inimii, lăsându-se pradă emoţiilor, care, în cele mai multe cazuri o trădează, lăsându-i în suflet amintiri amare. Practicile yoga, la care aderă, îi oferă linişte interioară, echilibru şi o dorinţă imensă de viaţă. Dar, aşa cum mărturisea un personaj al acestui roman: „yoga înseamnă etică şi morală”, această raţiune de a fi, nu se prea aplică în viaţa celor implicaţi în acţiunile prezentei lucrări. Poate de aceea şi karma este una aşa-zisă rea, căci omul este cel care îşi conduce viaţa, el îşi dictează gândurile şi acţiunile. Bine spunea cineva: „Eşti ceea ce faci”. Într-adevăr, dacă oamenii ar fi mai responsabili şi nu s-ar lăsa angrenaţi în ispitele, pe care le întâlnesc la tot pasul, ar fi cu adevărat împliniţi. Drumul spiritual este anevoios şi lung. Această călătorie durează atât timp cât există viaţă în noi şi nu e deloc de neglijat. Suntem aşa cum vrem să fim, nu cum ne dictează cineva sau o anumită împrejurare. Şi dacă tot ne place să facem orice, ar trebuie să ne şi asumăm consecinţele, însă este important ca greşelile să nu fie repetate.

Romanul este încărcat de întâmplări pur adevărate, în care personajele sunt oameni dominaţi de grija zilei de mâine, care îşi găsesc pacea în satsang-uri şi la un pahar de cafea sau ceai, încercând să consume alimente bio, astfel încât, atunci când trupul va intra în mormânt, să se prefacă în ţărână. Realitatea vieţii este foarte bine accentuată, şi toate se petrec aşa cum trebuie, sau, altfel spus, aşa cum vor personajele. Societatea actuală este perfect conturată, cu toate minusurile şi lipsurile ei, iar oamenii simpli sunt cei sacrificaţi, ei, care trăiesc doar din împrumuturi, fiindcă salariile sunt mici, iar datoriile uriaşe. Protagonista descrie amănunţit viaţa cotidiană, pestriţa viaţă din oraşul de la malul Dunării, care nu şi-a uitat istoria, dar care se scufundă pe zi ce trece, din cauza hoţilor de la putere, ce îşi umplu buzunarele şi se cred stăpânii întregului judeţ. Ca atare, li se cuvine orice: angajatele sunt amantele lor, pe care le schimbă între ei, ori de ori vor, fără niciun regret. Dar şi ele consimt, căci nu le interesează morala, ci plăcerea şi banii. Decăderea spirituală în care se află şi societatea brăileană este evidentă, în fiecare rând al acestui roman. Majoritatea bărbaţilor sunt nişte fustangii, iar unele femei, nişte persoane uşor de cumpărat şi de manipulat. Mizeria umană existentă pretutindeni atrage după sine valuri de catastrofe, de necazuri, de boli şi neajunsuri, pe care le îndură toţi cei care se scaldă în plăcerile efemere. Pe mulţi dintre ei i-au doborât bolile, care s-au cuibărit în trupurile lor secătuite de energie, graţie orgiilor, pe care le-au îndrăgit atât de mult, că de, cum îţi aşterni, aşa dormi. Autocompătimirea este amprenta învinşilor, de aceea, oamenii ar trebui să lupte cu ei înşişi, cu patimile pe care le-au îmbrăţişat, ca apoi, să se elibereze de ele. Indiferent de calea pe care ai alege-o, scopul este acelaşi: desăvârşirea spirituală. Toţi înţelepţii omenirii au conchis că viaţa trebuie trăită cu grijă, făcând totul cu moderaţie, responsabil, fără a leza pe cineva, privind în interior, şi nu la păcatele celorlalţi.

Cartea conţine învăţături deosebite, pe care protagonista le-a acumulat de-a lungul existenţei, prin iniţierea primită de la persoane avizate, şi prin prin practicile yoghine. Având în vedere incursiunile sale prin India şi pe alte meleaguri, putem spune că autoarea deţine informaţii fundamentale, privind esenţa spiritului şi metodele de purificare. Cu toate acestea, viaţa i-a oferit şi multe greutăţi, pe lângă bucuriile aproape nesemnificative, de care a avut parte. Un destin tulbure, un suflet chinuit de răutăţile oamenilor perverşi, dar optimismul şi dorinţa de a învinge cu orice preţ, a determinat-o să lupte cu înverşunare împotriva tuturor vicisitudinilor care i-au ieşit în drum. Personalitatea sa deosebit de puternică, precum şi capacitatea extraordinară de refacere interioară, precum pasărea Phonix, o ridică la un nivel superior, de unde reuşeşte să acţioneze cu detaşare şi înţelepciune în multe circumstanţe. Am spune că eroina este un model unic de trăire intensă, de acceptare a destinului şi de învingător absolut, în pofida multelor obstacole care i-au răsărit în cale. Forţa de a trece peste absolut orice situaţie fără ieşire nu poate fi egalată prea uşor de cineva. Ori de câte ori are ocazia, autoarea pune în practică învăţăturile primite de la maeştrii spirituali, dezvăluind cititorilor secretele unei vieţi deosebite, aflată sub semnul triumfului, chiar dacă, nu de puţine ori este nevoită să îndure suferinţe inimaginabile, să fie rănită de către persoanele în care are încredere, sau să fie trădată chiar de cel mai apropiat om din viaţa ei.

Gara cu trei linii poate fi un film al realităţii crunte în care ne aflăm, iar actorii putem fi chiar noi, cititorii, deoarece sigur ne regăsim printre multele tipuri umane prezentate detaliat şi cu fineţe de către Oma Stănescu. Întrucât firul acţiunii trece prin gara modernizată a oraşului Brăila, cea cu trei linii, toate gândurile profunde ale protagonistei se îndreaptă spre zări îndepărtate, de unde poate sosi liniştea sufletească, sau încotro poate merge fiinţa ei zidită parcă dintr-o stâncă, în ciuda fragilităţii somatice. Minusul fizic nu o împiedică să fie minunată, spirituală, asemenea multor români, care ştiu să facă haz de necaz şi să-şi ridice fruntea către cer cu demnitate, deşi duşmanii îi încolţesc din toate părţile, doar-doar vor reuşi să-i răpună pentru totdeauna, fiindcă văd în ei nişte competitori puternici, capabili să-i pună la pământ printr-un singur cuvânt. Culorile pestriţe ale citadelei sunt zugrăvite cu pricepere, iar personajele, aparţinând diferitelor categorii sociale, fac deliciul cititorilor, care nu se mai satură admirându-i, sorbindu-le cu nesaţ vorbele, ce izvorăsc din puţul înţelepciunii sau din prea multa experienţă a vieţii sexuale. Bărbaţii roiesc în jurul damelor aflate în căutarea plăcerii supreme, dornice de partide sexuale ieşite din comun, neţinând seama de nimeni şi de nimic, fiind posedate de impulsuri primare. De morală nici nu poate fi vorba, căci aceasta nu este agreată de către majoritatea personajelor acestui roman, care înşeală până la paroxism, fără urmă de regret sau căinţă. Limbajul colorat şi viu al cărţii condimentează paginile încărcate de umor pur românesc, sănătos, încât este imposibil să nu râzi de fiecare dată când te afli în faţa unei fraze corect construită, dar presărată cu expresii comice, cu sintagme specifice limbii orale, astfel încât, naraţiunea devine o creaţie măreaţă, brodată atent cu firul de aur al limbii române autentice. Libertatea de exprimare nu este îngrădită deloc, iar autoarea face uz de întreg arsenalul lingvistic, conturând într-un mod inegalabil paginile acestei lucrări. Ceea ce o face şi mai deosebită este sinceritatea, pe care o etalează cu naturaleţe, asemenea unui copil nevinovat, ce spune cu uşurinţă absolut orice, fără să stea prea mult pe gânduri.

Forma romanului este interesantă, concentrică, deschizându-se cu o călătorie cu autobuzul şi încheindu-se la gară, acolo unde se întrevăd alte orizonturi, alte perspective şi multe dorinţe încă nerostite, dar puternice, ale eroinei acestui roman. O viaţă nu este de ajuns pentru a expune întâmplările memorabile prin care a trecut acest personaj, deoarece timpul îşi revendică secundele, pe care Oma Stănescu le-a cules graţios din pulberea veşniciei şi le-a aşezat în firida sufletului ei delicat, supus fericirii şi tristeţii vremelnice.

Cartea se lecturează cu o deosebită plăcere, datorită planului narativ echilibrat, cu unduiri fine de condei rafinat, prin care se revelează bucuria vieţii trăită la maxim.

Gina MOLDOVEANU